de Bryce K. Anderson, K7UA
(The New DXer's Handbook, © 2010-2011)
Traducere şi prezentare
de Francisc Grünberg, YO4PX
de Francisc Grünberg, YO4PX
cu permisiunea autorului
C U P R I N S
Introducere
Capitolul 1 Ascultarea, secretul succesului în lucrul DX
Capitolul 2 Clusterul DX, noţiuni de bază
Capitolul 3 The DX Century Club, citadela lucrului DX
Capitolul 4 Uneltele DX-manului
Capitolul 5 Operaţiuni în split – Cum să te faci auzit în pailap
Capitolul 6 Propagarea DX, noţiuni de bază
Capitolul 7 Fonetizarea
Capitolul 8 Arta schimbului de QSL-uri
Capitolul 9 Informaţiile în lucrul DX
Comentariile autorului
Poate fi util să vezi staţiile semnalate de către amatori din alte părţi ale lumii pentru a-ţi face o idee despre condiţiile de propagare sau pentru a afla dacă o nouă DXpediţie şi-a făcut deja apariţia în eter în ziua în care a anunţat că o va face. Ai ocazia de a te vedea eventual pe tine însuţi semnalat de cineva de pe alt continent, pentru care eşti un DX.
Şi în fine emiţătorul: mulţi operatori noi fac greşeala de a-şi procura un amplificator, în loc să-şi ridice mai întâi o antenă ca lumea. O antenă mai bună vine în ajutorul atât al emiţătorului cât şi al receptorului. Desigur, puterea mare te ajută să penetrezi mai uşor prin QRM, dar nu este de nici un folos pentru capabilitatea receptorului. Puterea mare este grozavă atunci când îţi poţi permite un amplificator. Este următorul pas logic după ce ai făcut tot ce ai fost în stare pentru a îmbunătăţi performanţa antenei tale şi a receptorului tău. Cu toate acestea, ca şi în cazul unei antene modeste, cu o staţie de 100 de waţi vei putea lucra o mulţime de DX-uri. De fapt, cu o staţie de 100 de waţi împreună cu o antenă modestă vei putea lucra o mulţime de DX-uri!
Din fericire pentru noi cu toate transiverele moderne se poate lucra split în cadrul unei benzi. Majoritatea dispun de două VFO-uri, numite «A» şi «B». Unul dintre VFO-uri se fixează pe frecvenţa staţiei DX, cealaltă pe frecvenţa pe care doreşti să emiţi. E cât se poate de simplu. Consultă manualul de instrucţiuni al radioului tău pentru a vedea cum anume se face acest lucru. Dar cea mai de dorit facilitate este totuşi ceea ce numeşte un sub-receptor. Acesta îţi permite să emiţi pe o frecvenţă, să recepţionezi pe aceeaşi frecvenţă şi în acelaşi timp să recepţionezi pe o altă frecvenţă. Vom vorbi imediat despre modalitatea de a folosi această posibilitate.
Din experienţa mea personală: nu-mi place să folosesc Sierra. Fostul meu indicativ era K7SAI. Abilităţile operatorilor DX în limba engleză sunt acum foarte bune, ceea ce nu era neapărat valabil pe vremea vechiului indicativ. Americanii şi vorbitorii de limba spaniolă înţelegeau Sierra. În schimb operatorii asiatici îl luau după cum suna ... drept litera «C». Ce era de făcut? Am încercat mai multe variante şi în cele din urmă m-am decis pentru Sugar, folosit deseori, fără să fi devenit un standard undeva. Mai târziu, având indicativul K7UA spuneam Kilowatt seven Uniform Alpha. Pe atunci nu exista indicativ care să înceapă cu KW (cum ar fi KW7A), aşa că lucrurile păreau în regulă. Acum însă prefixul este înţeles greşit ca KW în loc de K. Am primit de la organizatori loguri de concurs în care mi se arată date necorespunzătoare ale unor QSO-uri, pentru că am fost înscris în logul unora ca KW7UA. Am renunţat să mai folosesc fonetizarea respectivă.
Capitolul 1 Ascultarea, secretul succesului în lucrul DX
Capitolul 2 Clusterul DX, noţiuni de bază
Capitolul 3 The DX Century Club, citadela lucrului DX
Capitolul 4 Uneltele DX-manului
Capitolul 5 Operaţiuni în split – Cum să te faci auzit în pailap
Capitolul 6 Propagarea DX, noţiuni de bază
Capitolul 7 Fonetizarea
Capitolul 8 Arta schimbului de QSL-uri
Capitolul 9 Informaţiile în lucrul DX
Comentariile autorului
Acest ghid a fost destinat iniţial membrilor Utah DX Association. Unele dintre detalii sunt specifice locaţiei noastre din Utah. Dacă vă aflaţi într-o altă regiune veţi putea beneficia de resurse diferite dar similare pentru clusterele de DX, adresele birourilor de QSL, verificatorii de QSL-uri etc. Datele care corespund locaţiei dumneavoastră pot fi găsite cu uşurinţă pe internet. Noroc în lucrul DX!
INTRODUCERE
Fiecare DX-man de succes a fost la un moment dat un începător. Această broşură conţine numeroase dintre noţiunile de bază ale lucrului DX. Acesta poate deveni o pasiune care te stăpâneşte întreaga viaţă. Dar îţi oferă şi multe bucurii! Lucrul DX îţi pune la dispoziţie oportunităţi de dezvoltare personală într-o largă varietate de domenii, de la geografie la ştiinţă şi la cunoştinţe filologice. De asemenea este un prilej de a participa la o competiţie pentru cei înclinaţi să-şi compare rezultatele cu cele ale altora. Sper că această cărticică va constitui un imbold pentru începătorii nou-veniţi în rândurile noastre.
Cu salutări cordiale,
Bryce Anderson, K7UA
CAPITOLUL 1
Ascultarea, secretul succesului în lucrul DX
Ascultarea, secretul succesului în lucrul DX
Învăţăcelul l-a abordat cu umilinţă pe maestrul Zen, aplecându-se şi adunându-şi curajul pentru a-l întreba:
«Maestre … Ce trebuie să fac ca să am succes în lucrul DX?» Maestrul a zâmbit şi i-a răspuns simplu: «Să asculţi. Întotdeauna să asculţi…»
Să asculţi? De ce? Ce să asculţi? În înţelesul cel mai literal al cuvântului un DX-man de succes este un vânător pur-sânge. Adevăraţii vânători ştiu ce anume vânează, cum arată vânatul, ce sunete scoate şi unde există şanse să fie găsit. Ei nu bântuie aiurea prin pădure sperând ca trofeul să se posteze în faţa lor zicând «hei, împuşcă-mă!» Ei ştiu când şi unde trebuie să caute pentru a-şi îmbunătăţi şansele, stând cu ochii-n patru pentru a găsi animalul cel mare înainte de a fi descoperit de altcineva.
De aceea noi ascultăm. Cercetăm banda în căutarea staţiilor care tocmai şi-au făcut apariţia în eter, staţii slabe, depărtate, pe care încă nimeni nu a apucat să le observe. Dacă eşti primul care a găsit o staţie DX pe cinste probabil că o vei şi lucra. Nu vei avea concurenţă. De asemenea, anumite deschideri către cele mai izolate locuri de pe Terra durează doar câteva minute. Trebuie să fii pe fază la momentul potrivit. Câteodată propagarea poate fi extrem de selectivă în privinţa celor care pot realiza o legătură. Este posibil să fii singurul care aude acea staţie DX rară.
Poate vei zice: ah, eu n-am nevoie să fac aşa ceva! O să aştept să fie semnalat pe sistemul DX cluster. ( a se pronunţa «clastăr»).
Acum să revenim la ascultare, cheia succesului în lucrul DX. Conceptul ascultării este cât se poate de simplu. Începi să asculţi la o extremitate benzii şi o filezi urcând sau coborând, în căutarea staţiei DX. Trebuie să verifici cu atenţie mai ales porţiunile de DX ale acelei benzi, care de regulă se situează în partea inferioară a fiecărei sub-benzi (fonie şi CW). În timpul deplasării atente în bandă opreşte-te pentru câteva secunde şi încearcă să-ţi dai seama dacă ai dat peste un DX, dacă cineva lucrează cu un DX sau dacă QSO-ul nu reprezintă vreun interes pentru un DX-man. Află indicativele staţiilor, cu ajutorul acestora vei putea stabili dacă sunt DX-uri sau nu. Subiectele care se discută pot fi şi ele nişte indicii. Peste o pălăvrăgeală pe teme banale se poate trece liniştit. În schimb unei staţii care toacă QSO-uri unul după altul merită să i se acorde atenţie. Ascultă cu atenţie sporită semnalele slabe, pe operatorii care în telefonie vorbesc cu accent sau într-o limbă străină, sau semnalele care sună pur şi simplu «ciudat». Când spun «ciudat» mă gândesc de pildă la semnale cu QSB rapid sau vibraţie, cu ecou sau cu o calitate slabă a tonului în telegrafie. Semnalele care traversează polii sunt influenţate de aurora, care este prezentă în permanenţă. Aceasta conferă semnalelor în fonie şi în CW acea sonoritate tremurată. Se numeşte flutter arctic. O dată dacă le-ai auzit nu le vei mai putea uita. Ecourile provin de la semnale care sosesc în locaţia ta prin mai multe căi. Diferenţa între lungimea acestor căi creează ecoul. Câteodată staţiile apropiate sună astfel din cauza fenomenului numit backscatter, dar se întâmplă ca anumite staţii DX, aflate la distanţe foarte mari şi care ajung prin căi multiple să prezinte acelaşi ecou. Calitatea slabă a tonului telegrafic poate fi cauzată de ecouri sau de probleme tehnice ale echipamentului staţiei DX. Un alimentator deficient sau un echipament care nu a fost construit potrivit standardelor moderne ar putea fi pentru tine un indiciu pentru descoperirea unui DX. Calitatea energiei electrice este deficientă în multe părţi ale lumii şi procurarea unui echipament de calitate poate fi deosebit de dificilă. Fireşte, dacă dai peste un pailap masiv, vei şti cu siguranţă că acolo este ceva demn de interes!
Cel mai bine se ascultă în căşti. E bine să ai un difuzor de calitate pentru a-l folosi atunci când stai la taclale, aşteptându-ţi rândul pe lista unui net sau pentru alte operaţiuni ocazionale.
Pentru lucrul DX ai nevoie de căşti. Căştile îţi permit să reduci zgomotul ambiental şi să foloseşti volumul de AF la minim. Te poţi concentra mai bine atunci când nimic nu-ţi distrage atenţia. În căşti vei auzi mai bine semnalele slabe, crede-mă.
Poate vei zice: ah, eu n-am nevoie să fac aşa ceva! O să aştept să fie semnalat pe sistemul DX cluster. ( a se pronunţa «clastăr»).
Acum să revenim la ascultare, cheia succesului în lucrul DX. Conceptul ascultării este cât se poate de simplu. Începi să asculţi la o extremitate benzii şi o filezi urcând sau coborând, în căutarea staţiei DX. Trebuie să verifici cu atenţie mai ales porţiunile de DX ale acelei benzi, care de regulă se situează în partea inferioară a fiecărei sub-benzi (fonie şi CW). În timpul deplasării atente în bandă opreşte-te pentru câteva secunde şi încearcă să-ţi dai seama dacă ai dat peste un DX, dacă cineva lucrează cu un DX sau dacă QSO-ul nu reprezintă vreun interes pentru un DX-man. Află indicativele staţiilor, cu ajutorul acestora vei putea stabili dacă sunt DX-uri sau nu. Subiectele care se discută pot fi şi ele nişte indicii. Peste o pălăvrăgeală pe teme banale se poate trece liniştit. În schimb unei staţii care toacă QSO-uri unul după altul merită să i se acorde atenţie. Ascultă cu atenţie sporită semnalele slabe, pe operatorii care în telefonie vorbesc cu accent sau într-o limbă străină, sau semnalele care sună pur şi simplu «ciudat». Când spun «ciudat» mă gândesc de pildă la semnale cu QSB rapid sau vibraţie, cu ecou sau cu o calitate slabă a tonului în telegrafie. Semnalele care traversează polii sunt influenţate de aurora, care este prezentă în permanenţă. Aceasta conferă semnalelor în fonie şi în CW acea sonoritate tremurată. Se numeşte flutter arctic. O dată dacă le-ai auzit nu le vei mai putea uita. Ecourile provin de la semnale care sosesc în locaţia ta prin mai multe căi. Diferenţa între lungimea acestor căi creează ecoul. Câteodată staţiile apropiate sună astfel din cauza fenomenului numit backscatter, dar se întâmplă ca anumite staţii DX, aflate la distanţe foarte mari şi care ajung prin căi multiple să prezinte acelaşi ecou. Calitatea slabă a tonului telegrafic poate fi cauzată de ecouri sau de probleme tehnice ale echipamentului staţiei DX. Un alimentator deficient sau un echipament care nu a fost construit potrivit standardelor moderne ar putea fi pentru tine un indiciu pentru descoperirea unui DX. Calitatea energiei electrice este deficientă în multe părţi ale lumii şi procurarea unui echipament de calitate poate fi deosebit de dificilă. Fireşte, dacă dai peste un pailap masiv, vei şti cu siguranţă că acolo este ceva demn de interes!
Cel mai bine se ascultă în căşti. E bine să ai un difuzor de calitate pentru a-l folosi atunci când stai la taclale, aşteptându-ţi rândul pe lista unui net sau pentru alte operaţiuni ocazionale.
Pentru lucrul DX ai nevoie de căşti. Căştile îţi permit să reduci zgomotul ambiental şi să foloseşti volumul de AF la minim. Te poţi concentra mai bine atunci când nimic nu-ţi distrage atenţia. În căşti vei auzi mai bine semnalele slabe, crede-mă.
Nu orice căşti sunt potrivite pentru lucrul DX. În primul rând ele trebuie să fie confortabile, pentru a putea fi purtate perioade de timp mai lungi. Un alt factor demn de luat în consideraţie este frecvenţa de răspuns a căştilor. Cele de înaltă fidelitate (high fidelity) destinate ascultării de muzică au o frecvenţă de răspuns foarte largă, în cazuri tipice de la 50 la 20000 de hertzi. Comunicaţiile folosesc doar un ecart de frecvenţă de la circa 300 la 3000 de hertzi. Nu ai nevoie de acele sunete super-înalte, pentru că în cazul comunicaţiilor ele nu sunt altceva decât zgomot. Şi răspunsul în zona başilor pe care îi simţi vibrând în piept este la fel de nefolositor. Te vei descurca cel mai bine cu căşti destinate special comunicaţiilor.
Ele sunt produse de diverşi fabricanţi. Cei mai mulţi dintre noi folosim căşti făcute de firma Heil Sound. Ele au ajuns un standard în radioamatorism şi cu greu pot fi surclasate. Căştile atenuatoare de zgomot (N-C headphones, noise cancelling phones) pot fi utile dacă ai de pildă în apropiere un ventilator de amplificator care produce un sunet constant şi care poate fi blocat. Alegerea celor mai potrivite căşti are un caracter deosebit de personal, similar cu alegerea unei perechi de pantofi. (Mai multe despre căştile atenuatoare de zgomot în articolul tradus în limba română «Noua armă, căştile N-C» de Roger Western G3SXW)
Pe măsură ce vei câştiga experienţă în ascultare vei avea satisfacţii din ce în ce mai mari. Nu încape nicio îndoială că un DX-man experimentat va lucra mult mai multe staţii DX decât unul mai puţin experimentat. Şi tu vei dobândi această abilitate prin practică. După o vreme vei fi în stare să dibuieşti DX-uri pe care mulţi alţii nici măcar nu le remarcă.
CAPITOLUL 2
CAPITOLUL 2
Clusterul DX, noţiuni de bază
Odinioară nu exista internet şi nici clustere de DX. Amicii se chemau unul pe altul la telefon sau pe frecvenţele locale de 2 metri pentru a se anunţa despre apariţia câte-unui DX suculent. Tocmai de aceea Utah DX Association mai are şi acum o frecvenţă de 2 metri pe 147,60 MHz, coordonată cu societatea VHF. Este o relicvă a vremurilor de demult. În zilele noastre clusterele de DX reprezintă o soluţie infinit mai bună pentru acest scop. Acestea au devenit într-atât de importante încât fiecare DX-man serios se cuvine să aibă acces la internet şi să ştie cum să folosească corect clusterul DX. Există şi purişti care detestă conceptul, dar fie că le place sau nu tehnologia există. Iată un scurt rezumat privind modalitatea de a întrebuinţa un cluster.
Cum funcţionează: în lume există numeroase clustere DX. Toate sunt conectate prin intermediul internetului. În consecinţă semnalările înscrise într-unul dintre ele sunt instantaneu transmise tuturor celorlalte clustere de pe glob. O semnalare se numeşte spot. Spotul conţine indicativul staţiei DX, frecvenţa pe care aceasta operează, ora când a fost auzită şi îl identifică pe cel care a făcut semnalarea. Diverse filtre ale programelor clusterului sau ale proprului tău calculator pot evidenţia spoturile care sunt relevante pentru tine şi le pot elimina de pe ecran pe cele care nu te interesează.
Clusterul nostru local este NC7J şi poate fi accesat la www.nc7j.com sau via telnet sau conexiuni packet. Există pe sait funcţiuni utile pentru a filtra spoturile şi pentru a le alege numai pe acelea pe care doreşti să le vezi. Mai există şi o valoroasă facilitate de a căuta informaţii. Dacă vrei să vezi dacă de pildă ZS8M a fost activ, la ce ore şi pe ce frecvenţe, poţi da o căutare pentru indicativul său. Evident ca aceasta te va ajuta să afli când şi unde să-l cauţi.
Dar iată şi un format mai evoluat. În vreme ce toate clusterele prezintă cam aceleaşi informaţii, există totuşi motive pentru a monitoriza mai multe dintre ele. «Mama» tuturor clusterelor DX se află în Finlanda şi este operată de Radio Arcala OH8X. Acesta poate fi accesat la http://www.dxsummit.fi/
Câteva reguli de bune maniere pe clustere: autosemnalarea (selfspotting) este considerată o acţiune de gust îndoielnic, cât se poate de dezaprobată. Ideea este de a semnala staţii DX. Deşi prin acest sistem se pot trimite mesaje, acesta nu este un Instant Messenger şi nu trebuie utilizat în acest scop. Nu este nici Twitter. Nimeni nu doreşte să-ţi citească tweet-urile.
Nu orice staţie DX merită să fie semnalată. Nu aglomera clusterul cu semnalări ale unor staţii aflate în locaţii lipsite de interes. Nimănui nu-i pasă de astfel de semnalări.
Dacă eşti suficient de norocos să fii primul care descoperă o staţie DX cu adevărat valoroasă gândeşte-te bine dacă s-o semnalezi sau nu. Sau, eventual, s-o semnalezi ceva mai târziu. Dacă tu şi alţi câţiva aţi găsit staţia DX în acelaşi timp şi ai fost primul care a reuşit s-o lucreze, reţine-te de la semnalarea ei. Lasă-le şi celorlalţi descoperitori şansa de a o lucra. Ei şi-au câştigat acest drept prin faptul că au găsit DX-ul prin mijloace proprii. Din momentul în care ai semnalat staţia există toate şansele ca pe frecvenţă să se formeze imediat o îngrămădeală de staţii hămesite să lucreze DX-ul. Culmea prostiei e să arăţi lumii cât eşti de deştept, semnalând un DX realmente rar înainte de a-l fi lucrat tu însuţi. Este comic să vezi o semnalare şi să-l auzi apoi pe cel care a trimis-o încercând să se facă auzit în haosul pe care tocmai l-a creat.
De asemenea, nu semnala o staţie care a atras deja un mare număr de staţii care o cheamă. Ea are deja suficienţi chemători, numai de le-ar putea face faţă… Tocmai ai lucrat un amator care chema CQ şi acum cheamă din nou? Dă-i o mână de ajutor semnalându-l. Anumite staţii DX îţi vor solicita să le semnalezi. Nu dubla semnalările care au fost deja postate. Fii întotdeauna FOARTE atent ce postezi. Dacă ai vrut să scrii PZ5XX pe 20 de metri CW şi din greşeală ai scris P5XX vei reuşi să superi pe toată lumea! Se vor declanşa zeci de mii de alarme! Toată lumea are nevoie de Coreea de nord în telegrafie şi dintr-o dată vei deveni extrem de nepopular!
Dacă vezi o semnalare a unui DX interesant şi îl poţi auzi, ascultă cu atenţie, pentru a te convinge că indicativul semnalat a fost postat corect. Se mai fac şi greşeli. Este posibil ca indicativul să fi fost HH3AA (Haiti), dar sunt unii care nu se pricep să numere punctele şi îl înscriu pe cluster ca 5H3AA (Tanzania). Luându-se după postarea greşită toţi vor crede că au lucrat 5H, deşi nu este adevărat.
Verifică întotdeauna faptele de două ori. Nu înseamnă că dacă ai văzut semnalarea unei staţii interesante o şi poţi auzi. Nu te repezi s-o chemi fără să fi ascultat înainte, pentru a te convinge că o şi auzi suficient de confortabil pentru a realiza un QSO. Dacă n-o poţi auzi, lasă frecvenţa liberă pentru cei care pot. Acest lucru este îndoit valabil în cazul în care staţia DX lucrează simplex.
Aşadar, trebuie să te ocupi de asta? Poate că nu, însă cei mai mulţi DX-mani sunt interesaţi în a lucra cât mai multe ţări posibile, pentru a obţine şi a-şi extinde diploma DXCC. Este o competiţie care durează o viaţă, o competiţie cu alţi radioamatori şi cu tine însuţi. Diploma DXCC este emblema competenţei în lucrul DX, care trebuie preţuită! De fapt DXCC-ul cuprinde un număr de diplome diferite. Avem mixed (orice mod contează), fonie, CW, RTTY, QRP, satelit, monoband (160 metri, 80 metri etc.), precum şi mult râvnita diplomă 5 benzi DXCC, pentru deţinerea de confirmări din 100 de ţări pe fiecare dintre benzile clasice de 80, 40, 20, 15 şi 10 metri.
Sensibilitatea este importantă. Unele radiouri pot recepţiona semnale slabe în benzile superioare - de pildă în 15 metri - mai bine decât altele. În benzile inferioare, cum ar fi în banda de 80 de metri, zgomotul de bandă face chestiunea discutabilă. Un factor mai important este gradul de selectivitate, care este determinat de filtrele transiverului. Aceste filtre îţi permit să blochezi QRN-ul şi QRM-ul provenind de la alte staţii. În general filtrele pe cristal sunt mai bune decât filtrele DSP (digital signal processing = prelucrarea digitală a semnalului – nota trad.). Multe dintre filtrele DSP permit trecerea anumitor semnale nedorite, în vreme ce tehnologia veche a filtrelor pe cristal/mecanice este mai puţin predispusă la asta. Cu toate acestea, folosirea combinată a filtrelor pe cristal cu DSP-ul este o soluţie excelentă.
CAPITOLUL 3
The DX Century Club, citadela lucrului DX
The DX Century Club, citadela lucrului DX
«Un adevărat DX-man lucrează întotdeauna pentru a-şi îmbunătăţi scorul DXCC-ului său.» Ei bine, se prea poate ca asta să nu fie adevărat, dar ar trebui să fie!
În 1935 ARRL a lansat ceea ce a devenit apoi cea mai importantă diplomă din întregul radioamatorism. Ideea era să lucrezi 100 de «ţări» şi să obţii dovezi scrise ale acelor legături. Termenul «ţară» nu trebuie luat ad litteram. Hawaii şi Alaska sunt părţi ale S.U.A., dar din cauza distanţei faţă de restul naţiunii ele contează ca ţări separate. Diploma a renăscut după cel de al II-lea Război mondial. A fost din nou modernizată în 2000. Termenul «ţară» a fost rebotezat cu o denumire mai precisă: «entitate».
Există reguli destul de complicate în privinţa a ceea ce constituie o entitate, dar ele nu mai sunt atât de interpretabile pe cât au fost odinioară. Vezi http://www.arrl.org/dxcc pentru informaţii despre diplomă. O listă actualizată a ţărilor/entităţilor poate fi găsită aici. Voi folosi când termenul de ţară, când pe cel de entitate. Nu mă pot dezobişnui.
DXCC este cu adevărat o diplomă pe cinste!
Diploma de bază DXCC pretinde 100 de ţări confirmate, dar cu asta nu s-a terminat. Există stickere (etichete) care pot fi aplicate pe diploma ta pentru confirmarea mai multor ţări. Stickerele sunt eliberate la intervale definite de regulile DXCC (vezi regulile DXCC în limba română partea I-a, partea a II-a şi partea III-a – nota trad.).
Mai există o diplomă numită Challenge, care este o extensie a DXCC-ului obişnuit. Ea se obţine pentru 1000 de ţară/bandă pentru diploma de bază. Credit pentru o ţară/bandă se acordă pentru o ţară confirmată pe o bandă de la 160 la 6 metri. Exemplu: dacă ai lucrat Anglia pe 80, 20 şi 10 metri ai obţinut trei ţări/bandă. Lucrul pentru adăugirile la DXCC-ul de bază şi diploma Challenge pot constitui o misiune de o viaţă-ntreagă.
Actualmente avem 340 de entităţi active pe lista DXCC. DX-manul care certifică legături cu totalul minus 10 ţări cel puţin (deci 331) este înscris în Honor Roll (lista de onoare). DX-manul care a lucrat toate ţările obţine #1 Honor Roll. Obţinerea ambelor performanţe reprezintă o înaltă onoare, pe care au reuşit-o doar câţiva dintre membrii clubului nostru.
Un mic sfat pentru DX-manii începători: lucrul DX dă dependenţă. Odată prins în acest joc vei lucra din greu pentru a contacta o ţară nouă, mai ales dacă este o ţară rară. Din unele entităţi n-a mai lucrat nimeni de foarte multă vreme... de pildă de vreo 20 de ani! Pentru a fi înscris în Honor Roll nu-ţi poţi permite să pierzi expediţii în acele locaţii, atunci când acestea în sfârşit se organizează. La vârsta mea înaintată chiar că nu-mi pot permite să le ratez. Probabil că voi muri de bătrâneţe înainte ca unele dintre ele să reapară în eter.
Nu uita să obţii confirmările pe măsură ce progresezi. Eu n-am făcut-o, iar atunci când am devenit interesat în diploma Challenge starea statisticii mele era teribilă. Am lucrat sute de ţări/bandă şi nu m-am preocupat vreodată să obţin confirmările. Acum însă încerc să recuperez ceea ce se mai poate recupera.
Procedura de confirmare s-a modernizat. Pentru validarea legăturilor de către biroul DXCC confirmările pot fi fie sub formă scrisă, fie prin intermediul sistemului Logbook of the World (LoTW). Putem să ne considerăm norocoşi că avem printre membrii noştri doi verificatori certificaţi, care pot controla QSL-urile noastre. Vom vorbi despre LoTW şi obţinerea QSL-urilor într-unul dintre capitolele următoare.
În umila mea opinie fiecare DX-man ar trebui să fie interesat de DXCC.
CAPITOLUL 4
Uneltele DX-manului
Uneltele DX-manului
Acest capitol este plin de lucruri pe care le-am învăţat direct de la sursă, ca DX-man. Sper că ele îţi vor fi de folos.
Există unii care reuşesc să repare orice cu o şurubelniţă şi o rolă de bandă adezivă. Majoritatea dintre noi avem nevoie de mai mult decât atât. În acest capitol vom discuta despre câteva dintre uneltele de bază care ar trebui să existe în trusa DX-manului.
De ce anume ai nevoie? Bunurile cele mai de preţ sunt îndemânarea şi perseverenţa operatorului. Îndemânarea o dobândeşti pe măsură ce câştigi experienţă. Nu există o altă cale de a ajunge la ea. Un DX-man experimentat va lucra mai multe staţii DX cu un echipament modest decât un operator lipsit de experienţă, chiar dotat cu aparatură de ultimă oră.
Învaţă în permanenţă, pe măsură ce înaintezi. Cu timpul, vei ajunge la ţintă. Pe de altă parte, perseverenţa poate începe de la bun început. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să întâlnesc pailapuri pe frecvenţele unor DXpediţii care erau atât de masive, în vreme ce eu eram teribil de dezavantajat din punct de vedere geografic, încât m-am simţit descurajat. (în engleză pile-up, în jargon radioamatoricesc îngrămădeală de staţii pe aceeaşi frecvenţă sau pe frecvenţe apropiate, care încearcă să contacteze o staţie DX – nota trad.) Acelaşi lucru s-a întâmplat atunci când am încercat zi de zi să aud câte o «ţară nouă», fără s-o fi putut auzi suficient de bine pentru a o putea lucra. Dar dacă nu-ţi încerci norocul şansele tale de succes sunt egale cu zero. Chiar şi o probabilitate de ordin minim este mai mult decât atât. Dacă vei continua să încerci s-ar putea chiar să reuşeşti! Dacă n-o faci ai pierdut partida înainte de a fi intrat în cursă. Mie perseverenţa încăpăţânată mi-a adus foloase. Nu poţi lucra DX-urile dacă nu eşti prezent!
Staţia: este limpede că pentru a face legături ai nevoie de o staţie. Sistemul tău de antene este domeniul în care îţi poţi investi cel mai eficient timpul şi banii, datorită faptului că acesta are un impact atât asupra capacităţii tale de recepţie cât şi asupra celei de emisie. Beamurile mari şi pilonii înalţi sunt desigur calea care duce la succes, însă mulţi nu şi le pot permite din motive financiare sau logistice. Nu te descuraja dacă nu-ţi poţi monta mai mult decât o antenă simplă. E drept că nu vei spulbera toate pailapurile în care participi, dar chiar şi aşa vei putea lucra o mulţime de DX-uri. Cheia reuşitei pentru a lucra la mari distanţe este unghiul mic de radiaţie. Un pilon de 30 de metri va oferi acest unghi beamului tău de mari dimensiuni, dar o înălţime mult mai mică poate fi şi ea eficientă. Pentru a avea un unghi mic de radiaţie eficient o antenă orizontală trebuie pusă cel puţin la înălţimea unei jumătăţi a lungimii de undă. Asta înseamnă o înălţime de numai 10 metri pentru banda de 20 de metri. Nu e la fel de grozav ca pilonul cel înalt, dar nici nu este chiar atât de îngrozitor. Eu am lucrat toate dele 328 de ţări ale mele cu piloni care nu au depăşit vreodată 12 metri. Unii dintre membrii noştri deţinători de #1 Honor Roll au ajuns la ţintă fără piloni înalţi. Poţi fi deosebit de eficient cu un pilon mic sau cu antene de sârmă, dar asta necesită mai multă muncă.
Receptorul: Imediat după sistemul de antene urmează ca importanţă receptorul. Toate sculele moderne sunt transivere, în care sunt incorporate atât emiţătorul cât şi receptorul. Ambele sunt importante pentru lucrul DX. Partea de emisie nu prezintă deosebiri prea mari din punct de vedere al calităţii între produsele diferitelor companii producătoare. Puterea de emisie standard este de 100 de waţi. Unele dintre transivere au o putere de ieşire ceva mai mare, dar nu suficientă pentru a se face cine ştie ce diferenţă.
Însă partea de recepţie a diferitelor transivere nu este identică. Imediat după sistemul tău de antene investeşte în transiverul care are cel mai bun receptor pe care ţi-l poţi permite. Nu poţi lucra ceea ce nu auzi!
Un alt factor deosebit de important în cazul unui receptor este gama dinamică (dinamic range, DR). DR este o calitate tehnică ce defineşte cât de bine poate rejecta un receptor semnale adiacente puternice fără a-l distorsiona pe cel pe care încerci să-l asculţi. Aceste probleme devin evidente într-o bandă aglomerată în timpul unui concurs. Într-un concurs un transiver cu o gamă dinamică slabă va suna ca un talmeş-balmeş de semnale care pot deveni total neinteligibile. O discuţie despre aceste calităţi tehnice este în afara scopului acestui capitol, dar este o chestiune care merită a fi evaluată cu seriozitate. Urmaţi acest link pentru mai multe informaţii despre gama dinamică.
Unele dintre transiverele de ultimă oră au fost proiectate pentru a excela din punct de vedere al gamei dinamice, menţinându-şi în acelaşi timp sensibilitatea ridicată. Vezi saitul companiei Sherwood Electronics pentru o mulţime de informaţii valoroase despre evaluările anumitor receptoare.
La unele radiouri această problemă se agravează şi mai mult atunci când noise blanker-ul (NB, atenuatorul de zgomot) este comutat. Bătrânul meu Kenwood TS940SAT e atât de îngrozitor din acest punct de vedere că o dată, când noise blanker-ul era din greşeală pe poziţia ON am crezut că a dat în primire. Banda era aglomerată şi fiecare semnal era atât de distorsionat încât nu eram în stare să înţeleg nicio iotă din ceea ce auzeam.
Iată un mic artificiu pe care îl folosesc pentru a îmbunătăţi sensibilitatea receptorului meu:
Uneori «mai puţin» înseamnă de fapt «mai mult». Atunci când asculţi un semnal foarte slab redu RF gain-ul transiverului. Câteodată această manevră ameliorează sensibilitatea prin suprimarea AGC-ului (automatic gain control, controlul automat al amplificării) din receptorul tău. AGC-ul este destinat să reducă amplificarea receptorului pentru a evita ca semnalele puternice să-ţi spargă urechile. El reduce amplificarea receptorului şi în cazul semnalelor de tărie medie. Reducerea RF gain-ului este contrară logicii... dar este eficientă! Lasă aşadar transiverul să lucreze la maximum de sensibilitate prin deconectarea AGC-ului. Întotdeauna învaţă pe măsură ce înaintezi.
Uneori «mai puţin» înseamnă de fapt «mai mult». Atunci când asculţi un semnal foarte slab redu RF gain-ul transiverului. Câteodată această manevră ameliorează sensibilitatea prin suprimarea AGC-ului (automatic gain control, controlul automat al amplificării) din receptorul tău. AGC-ul este destinat să reducă amplificarea receptorului pentru a evita ca semnalele puternice să-ţi spargă urechile. El reduce amplificarea receptorului şi în cazul semnalelor de tărie medie. Reducerea RF gain-ului este contrară logicii... dar este eficientă! Lasă aşadar transiverul să lucreze la maximum de sensibilitate prin deconectarea AGC-ului. Întotdeauna învaţă pe măsură ce înaintezi.
Îţi poţi îmbunătăţi şansele de a străpunge un pailap în fonie prin ajustarea «prezenţei» tale audio. Un audio de înaltă calitate obţinut prin folosirea corectă a compresiei îţi va îmbunătăţi şansele de succes. Nivelul vocii omeneşti nu este uniform pe întreaga întindere a frecvenţelor sale. Compresia va creşte media vârfurilor sale. Frecvenţa microfonului tău trebuie şi ea ajustată în vederea comunicaţiei. Despre acest aspect vezi capitolul «Ascultarea». Ceea ce este valabil în privinţa frecvenţei de răspuns a unei căşti este valabil şi în cazul frecvenţei de răspuns a unui microfon. Iată un valoros articol de Barry Rudolph despre teoria compresiei: «Înţelegerea compresorilor audio şi a compresiei audio».
Scule de rezervă: Încă ceva înainte de a părăsi secţiunea despre echipamente. Ţine minte că transiverul tău sau antena ta ar putea să se strice atunci când ţi-e lumea mai dragă. Mai demult aşteptam înfrigurat o DXpediţie, de care aveam nevoie ca ţară absolut nouă. Transiverul meu s-a stricat în cel mai rău moment cu putinţă. În două zile m-am dat peste cap şi am reuşit să-i găsesc un substitut. În cele din urmă totul a decurs cu bine, dar am reînvăţat lecţia potrivit căreia orice sistem critic necesită un înlocuitor de rezervă. OK, poate nu crezi că a nu-ţi putea folosi radioul este o situaţie critică. Îţi aminteşti că lucrul DX produce dependenţă? Atunci când dependenţii aşteaptă apariţia unei ţări absolut noi EU SIMT că asta este cu adevărat o situaţie critică!
La un moment dat am urmat cursurile unei şcoli de tir grozave numită Thunder Ranch, al cărui proprietar şi instructor era Clint Smith, un personaj fabulos. El spunea: «two is one and one is none» - doi fac cât unul, iar unul e egal cu zero. Ce înseamnă asta? Că tot ceea ce e făcut de mâna omului se poate strica, şi chiar se va strica. Dacă ai două puşti una dintre ele s-ar putea strica, dar îţi va mai rămâne o puşcă. Dacă ai o singură puşcă şi se strică eşti în aer şi, în contextul şcolii de tir, eşti probabil mort. Perfect valabil şi în cazul radiourilor! Gândeşte-te de două ori înainte de a renunţa sau de a-ţi vinde pe nimica toată bătrânul tău transiver atunci când ţi-ai procurat unul mai modern. După ce ţi-ai ridicat noul pilon păstrează-ţi vechiul G5RV întins între doi pomi. E bine să ai întotdeauna soluţii de rezervă.
Fii felixibil: fă-ţi staţia cât mai flexibilă cu putinţă. Fii capabil să lucrezi pe cât mai multe frecvenţe şi moduri posibile.
Moduri flexibile: după câte se pare SSB este actualmente modul de lucru de bază. Nu a fost întotdeauna astfel, dar în zilele noastre activitatea în fonie este cel puţin la fel de intensă sau chiar mai intensă decât în orice alt mod. Toată lumea este capabilă să lucreze în fonie. Îţi doresc vânătoare plăcută în fonie!
Unii veterani au pretins că a venit sfârşitul lumii atunci când cunoaşterea codului Morse a fost eliminată din condiţiile de autorizare. Lumea s-a schimbat şi a supravieţuit cumva. Admiţând asta, trebuie totuşi să spunem că telegrafia continuă să fie cea mai eficientă formă de comunicare. Deşi anumite moduri digitale futuristice, ca cele utilizate pentru reflexia pe Lună, pot decoda semnale situate sub nivelul de zgomot, CW le surclasează pe toate celelalte. De ce? Simplu. Are o lărgime de bandă mai îngustă decât orice alt mod. Fără a dori să-ţi împui capul cu explicaţii teoretice, acceptă pur şi simplu faptul că semnalul telegrafic deţine un avantaj de eficienţă de circa 10 dB faţă de fonie. 10 dB înseamnă echivalentul creşterii puterii tale de zece ori. 100 de waţi în CW este la fel de eficient ca 1000 de waţi în SSB. Asta este realmente de mare ajutor dacă ai o staţie de putere mică.
În acest moment mulţi radioamatori nu cunosc codul Morse. Nu este nicio problemă, dar ei pierd o resursă valoroasă. Dacă eşti unul dintre aceştia gândeşte-te să înveţi telegrafie (măcar la nivelul schimbului mesajelor de bază) sau (blasfemie!…) să-ţi foloseşti calculatorul pentru a transmite în telegrafie. (Decodarea semnalelor telegrafice cu calculatorul rămâne deocamdată o problemă, programul decodează acceptabil doar semnalele puternice, neinterferate, fără QSB, transmise impecabil – nota trad.) La urma urmei, CW este tot un mod digital. (Fiindcă veni vorba, de decenii unii telegrafişti de top din lume au folosit şi tastaturile în locul manipulatoarelor.)
Deşi este grozav să transmiţi telegrafie la viteză mare, există momente în care soluţia constă în transmiterea la viteză mică. Acum câţiva ani un amator aflat în TT Chad (o ţară absolut nouă pentru mine) lucra în telegrafie în 20 de metri cu circa 6 de grupe (30 de semne) pe minut. Se pare că operatorul se afla la începutul drumului în domeniul CW. Pailapul îl chema la viteză mare - o dovadă de prostie. Trebuie să chemi întotdeauna la aceeaşi viteză cu care transmite staţia pe care o chemi! Omului îi era cu neputinţă să-i recepţioneze pe acei demoni ai vitezei. Am încercat să-mi reduc viteza, dar cu manipulatorul meu nu reuşeam s-o fac suficient de mult. M-am sculat, am scotocit prin dulap şi am găsit un manipulator simplu. L-am conectat la transiver în locul manipulatorului electronic şi l-am chemat la viteza de 6 grupe pe minut. Şi l-am lucrat! Concurenţii mei n-au învăţat din lecţie şi au continuat să-l cheme cu 35 de grupe pe minut – fără succes. Oare de ce? De atunci păstrez întotdeauna un manipulator simplu conectat la transiver, în paralel cu manipulatorul electronic. După cum am mai spus, învaţă pe măsură ce progresezi.
Am petrecut enorm de mult timp în armată lucrând în RTTY. M-am plictisit de acest mod şi nici până în ziua de astăzi nu am ajuns să-l agreez cu adevărat. Cu toate acestea, modul RTTY este o posibilitate de a lucra staţii DX. Echipându-mă pentru a-l folosi am lucrat câteva ţări absolut noi pentru mine, pe care altminteri le-aş fi pierdut. Alte moduri digitale s-au impus puternic. Unele dintre acestea, cum ar fi PSK sau Olivia sunt deosebit de eficiente, chiar şi cu putere extrem mică. Aceste moduri de lucru n-ar trebui ignorate de un adevărat DX-man.
Frecvenţe flexibile: toate benzile de unde scurte sunt bune pentru lucrul DX. Am prins ţări absolut noi pentru mine în banda de 75/80 de metri şi pe toate benzile superioare. Posibilitatea de a te folosi de avantajele oferite de propagare pe fiecare bandă este deosebit de valoroasă. Atunci când banda de 10 metri e deschisă lumea e la picioarele tale, chiar dacă dispui doar de o staţie modestă. Încearcă să ai antene care funcţionează pe toate benzile de unde scurte. Majoritatea operaţiunilor DX au loc în partea inferioară a benzilor, dar multe staţii DX lucrează şi mai sus în benzi.
CAPITOLUL 5
Operaţiuni în split – Cum să te faci auzit în pailap
Operaţiuni în split – Cum să te faci auzit în pailap
Ce înseamnă a lucra în split şi la ce mi-ar folosi să lucrez în split?
A lucra split înseamnă transmiterea respectiv recepţia pe două frecvenţe diferite. Multe legături DX sunt realizate chemând staţia DX pe propria sa frecvenţă şi ascultând tot acolo răspunsul său. Transmiterea şi recepţia pe aceeaşi frecvenţă se numeşte a lucra simplex. Această metodă e foarte bună câtă vreme un mare număr de staţii nu încep să cheme staţia DX. Fenomenul va avea loc aproape cu certitudine atunci când este vorba de o staţie DX realmente rară. Toată lumea doreşte s-o lucreze. Din momentul în care o mulţime de staţii încep s-o cheme devine imposibil s-o mai auzi răspunzând cuiva, din cauză că cei care cheamă transmit pe frecvenţa sa. Iar semnalele lor sunt de obicei cu mult mai puternice decât acelea ale staţiei DX!
Ce-i de făcut? Când această situaţie se produce un bun operator DX va anunţa că urmează să lucreze split, adică va asculta pe o altă frecvenţă decât aceea proprie. Aceasta se face simplu spunând de pildă listening up 5 (ascult cu 5 kHz mai sus) sau în telegrafie up 5 sau U5, ceea ce înseamnă că DX-ul va trebui chemat nu pe propria sa frecvenţă ci cu 5 KHz mai sus de aceasta.
Înainte de a merge mai departe, iată o scurtă lecţie de istorie. Anterior sfârşitului anilor ’60 şi mult timp după aceea pentru o mulţime de amatori o staţie consta dintr-un emiţător şi un receptor separate. Până atunci transiverul de unde scurte nu îşi făcuse apariţia. Cu unităţi separate este extrem de simplu să emiţi şi să recepţionezi pe două frecvenţe diferite. De fapt dificultatea consta în fixarea emiţătorului pe frecvenţa pe care recepţionai! În special în fonie lucrul în split era ceva obişnuit.
În momentul naşterii transiverului posibilitatea lucrului în split s-a pierdut. Emiţătorul şi receptorul erau de nedespărţit, un lucru foarte convenabil pentru traficul normal, dar un mare pas îndărăt pentru lucrul DX. Pentru a redobândi ceea ce s-a pierdut era necesară achiziţionarea unui VFO exterior, cu ajutorul căruia emiţătorul obţinea cele două VFO-uri care funcţionau independent şi capabilitatea de a lucra în split devenea din nou posibilă. Însă unele transivere erau pur şi simplu incapabile s-o facă.
Iată încă un aspect important înainte de a merge mai departe. Atunci când staţia DX ascultă pe o frecvenţă şi emite pe alta poţi auzi răspunsurile sale fără ca acestea să fie interferate de celelalte staţii care o cheamă. Nu acelaşi lucru este neapărat valabil de partea cealaltă, a staţiei DX. Din nou e posibil ca numeroase staţii să cheme pe aceeaşi frecvenţă, acoperindu-se una pe cealaltă. În acest caz staţia DX încearcă să le răspândească, spunând acum listening up 5 to 10 (ascult mai sus în porţiunea de la 5 la 10 kHz). Poţi alege o frecvenţă în acest ecart pentru a chema, în speranţa că acum staţia DX îi poate separa mai bine pe cei care cheamă. Până acum totul pare cât se poate de simplu. Dar abia cum trebuie să intervină îndemânarea.
Cum să te faci auzit în pailap? Răspunsul simplu este să emiţi pe o frecvenţă neocupată de concurenţii tăi! Uşor de spus... A descifra schema aplicată de operatorul DX pentru a răspunde celor care îl cheamă este o metodă de nepreţuit. Mai multe despre asta mai târziu. Este evident că trebuie să trebui să faci astfel încât indicativul tău să devină intelegibil pentru staţia DX. În simplex este dificil să prinzi un moment în care să fii singura staţie audibilă pe frecvenţă, câtă vreme mai multe staţii încep să cheme. Dar dacă asculţi cu atenţie vei reuşi să alegi secunda de aur în care să-ţi strecori indicativul printre celelalte indicative şi să te faci auzit. Foloseşte fonetizare clară în fonie şi o manipulaţie curată în telegrafie. Fii concis. Transmite-ţi indicativul o singură dată şi apoi ascultă. Dacă staţia DX nu a răspuns nimănui mai încearcă o dată. E posibil ca în simplex staţia cea mai tare să fie cea care câştigă în această competiţie, dar nu întotdeauna. Cel mai bine auzit va fi cel aflat pe o frecvenţă curată atunci când îşi transmite indicativul. Dacă pailapul nu devine prea aglomerat îţi va veni şi ţie rândul, pe măsură ce concurenţa se diminuează. În simplex «gentlemanii» îşi mai pot acorda unul altuia şansa de a beneficia de o frecvenţă curată, şi apoi cheamă şi ei, sperând ca gestul să le fie răsplătit cu aceeaşi consideraţie. Sună frumos, dar din păcate nu se întâmplă prea des.
Unii operatori DX lipsiţi de experienţă răspund ultimei persoane care i-a chemat. Probabil că acea staţie era neinterferată de celelalte, dar aceasta instituie un precedent periculos. Din momentul în care o staţie DX începe să procedeze astfel cei care o solicită vor chema din ce în ce mai îndelung, încercând fiecare să fie ultimul care transmite. Rezultatul este că de obicei cineva ajunge să transmită peste emisiunea staţiei DX. Câteodată ei nici nu mai aud că sub chemarea lor se desfăşoară două sau trei QSO rapide.
După ce ai ascultat o vreme şi ai determinat o astfel de «schemă» a obiceiului operatorului DX nu mai altă alegere decât să încerci să fii ultimul care cheamă. Aceasta este o procedură care lasă realmente de dorit, dar s-ar putea să reuşească. Totuşi, nu e bine să persişti în greşeală. Dă-i o şansă bietului operator să poată răspunde. Un operator DX competent nu va lăsa ca lucrurile să degenereze şi va începe să lucreze split. Încă ceva: dacă staţia DX revine cu un indicativ parţial, de pildă «Yankee-Oscar 9, dă-i drumul», sau în telegrafie «YO9?» opreşte-te din chemare dacă nu eşti un YO9!
Acum a sosit timpul de a discuta despre abilităţi mai avansate. După cum am spus mai sus, ascultarea staţiei DX şi determinarea schemei sale de operare sunt de nepreţuit. Din momentul în care pailapul trece în split îndemânarea devine mai importantă decât tăria semnalului. Repet, scopul tău este să chemi pe o frecvenţă neinterferată. Dacă splitul depăşeşte o singură frecvenţă, ca în scenariul «5 to 10 up» cheia succesului este transmiterea pe frecvenţa pe care DX-ul ascultă la un moment dat. Metoda chematului continuu pe o singură frecvenţă s-ar putea să ducă la rezultat, dar la fel de bine s-ar putea să şi eşueze. Ideea este să găseşti unde ascultă DX-ul sau să anticipezi unde va asculta tura următoare. Cu majoritatea transiverelor trebuie să faci acest lucru comutând între cele două VFO-uri pentru a folosi receptorul, în încercarea de a găsi staţia pe care DX-ul tocmai a lucrat-o. Cu un transiver obişnuit asta presupune să faci un du-te-vino între VFO-urile A şi B, pentru a auzi staţia DX şi, alternativ, pentru a-l căuta pe cel cu care a fost în
legătură. O manevră destul de complicată, pentru că dacă nu eşti suficient de atent te poţi trezi transmiţând din greşeală pe frecvenţa de emisie a staţiei DX. Am păţit-o cu toţii, dar impresia pe care o oferi este aceea a unui lid veritabil. (în jargon radioamatoricesc: radioamator ale cărui practici în benzi lasă mult de dorit. Vezi descrierea lidului în articolul «Errare humanum est» - nota trad.)
În multe ocazii DX-ul te va auzi chemând pe aceeaşi frecvenţă pe care a folosit-o ultima staţie care a reuşit să-l lucreze. Încearcă tertipul. Dar să nu-ţi închipui că vei fi singurul care recurge la el. Alţi operatori experimentaţi vor face exact acelaşi lucru. Atunci când pailapul devine foarte mare staţiile se răspândesc pe spaţii mult mai mari, mai ales în fonie. În această situaţie a ghici unde să chemi devine extrem de dificil. Din chemarea pe frecvenţa ultimei staţii lucrate s-ar putea să nu rezulte o legătură. Continuă să asculţi. Vezi dacă alţii care au chemat pe acea frecvenţă au reuşit, sau dacă nu cumva DX-ul şi-a rotit VFO-ul pentru a dilata şi mai mult pailapul. Dacă ai constatat că cineva a reuşit chemând pe o frecvenţă, încearcă să chemi acolo din nou. Dacă nu, caută staţia căreia i s-a răspuns. Încearcă să desluşeşti metoda de lucru a DX-ului. S-ar putea să constaţi că cu fiecare nouă legătură acesta urcă sau coboară câte un pic în bandă. În acest caz postează-te puţin deasupra sau dedesubtul ultimei staţii care a obţinut QSO-ul şi încearcă să chemi acolo. Caută în continuare sistemul de lucru al DX-ului. Unii vor anunţa pe cluster frecvenţa pe care au avut succes. Acest lucru poate fi util, dar toţi DX-manii din lume vor vedea frecvenţa semnalată şi vor încerca şi ei să cheme pe ea. Dacă nu poţi determina o schemă sau nu poţi auzi celelalte staţii care cheamă (ceea ce se întâmplă câteodată în benzile superioare) alege o frecvenţă şi cheamă. Dacă nu ai avut succes te poţi muta un pic pentru a încerca din nou, sau ţine-te de frecvenţa originară. De-acum e ca la loterie, nu-ţi mai rămâne decât să te bizui pe norocul tău.
După cum a spus, unele transivere au incorporată o facilitate care le avantajează în lucrul split. Ele au un sub-receptor cu care poţi asculta staţia DX pe frecvenţa sa şi poţi căuta în acelaşi timp staţiile care cheamă pe o altă frecvenţă. Acest lucru poate fi deosebit de valoros, dar nu este absolut necesar. Radiourile din seria Yaesu FT1000/FT2000 au adevărate sub-receptoare. La Elecraft K3 se poate adăuga opţional un sub-receptor. Transivere de vârf ICOM, cum ar fi IC7800, au şi ele un sub-receptor. Multe dintre radiourile ICOM au ceea ce firma numeşte dual watch. Nu este tocmai un sub-receptor, dar îţi permite să asculţi două frecvenţe în acelaşi timp. Un transiver cu un sub-receptor adevărat trimite semnal audio de la fiecare dintre receptoarele sale în stereo către căştile tale. Dual watch însumează cele două semnale, trimiţându-le ambelor urechi. Nu e chiar acelaşi lucru, dar e totuşi util. Foloseşti deja căştile, nu-i aşa?
Cheia succesului în străpungerea pailapurilor nu se reduce doar la putere. De multe ori e nevoie şi de îndemânare. Încearcă să aplici ideile pe care ţi le-am sugerat. Rata succesului tău se va îmbunătăţi.
eam-headings.php
Să nu crezi că aceste lucruri nu au importanţă pentru tine pentru că nu ai o antenă direcţională. În 40 de metri eu am numai un vertical, dar ştiind că există şanse să prind DX-uri frumoase sosite pe calea lungă îmi este totuşi util. Dimineţile aştept propagarea dinspre vest, peste partea întunecată a globului. Oceanul Indian este situat la cea mai mare distanţă de noi, cei din S.U.A. (la antipozi). Punctul acela este la aceeaşi distanţă indiferent pe ce cale ai măsura, ceea ce înseamnă că semnalele sosite din zona Oceanului Indian pot sosi din orice direcţie! De cele mai multe ori un semnal vine fie via short path sau la 180 de grade via long path. Dar câteodată acest lucru nu este adevărat. Se întâmplă să avem de-a face cu propagare ciudată via crooked path (cale deviată). Vreau să spun că se întâmplă să constaţi că beamul găseşte vârfurile de semnal dintr-o direcţie care nu este nici calea scurtă, nici calea lungă. Calea semnalelor se mai «curbează» în jurul zonelor de aurora la poli. Alteori se produce o porţiune puternic ionizată de-a dreptul sub Soare, care nu are nimic de-a face cu niciuna dintre căile obişnuite. În aceste cazuri poţi prinde o propagare către o locaţie îndepărtată în condiţiile în care o propagare directă nu este posibilă. Acest fenomen se produce frecvent în benzile superioare, cum ar fi 15 metri.
Am dorit prin toate acestea să vă fac conştienţi de faptul că propagarea semnalului este capricioasă. Ciudate lucruri se întâmplă şi prin «conducte» şi alte fenomene neobişnuite, prea complicate pentru a fi analizate în acest scurt capitol. Dar nu uita să-ţi foloseşti harta azimutală pentru a şti în ce direcţie să-ţi îndrepţi beamul şi acordă atenţie căii lungi şi grey line-ului.
Previzionarea propagării este extrem de dificilă. Cu toate acestea există anumiţi indicatori de bază care ne pot ajuta. Oamenii de ştiinţă au urmărit întotdeauna ce se întâmplă cu Soarele. Fără a avea intenţia de a intra în amănunte savante, există trei parametri deosebit de utili pentru prevedea condiţiile de propagare pe benzile de amatori. Acestea sunt fluxul solar şi indexurile «A» şi «K». Cu cât fluxul solar este mai mare e cu atât mai bine. A fost foarte coborât de ani de zile! Cu cât valorile indexurilor A şi K sunt mai coborâte e cu atât mai bine. Ele indică activitatea în câmpul geomagnetic al Pământului.
CAPITOLUL 6
Propagarea DX, noţiuni de bază
Propagarea este o adevărată ştiinţă şi subiectul nu poate fi epuizat complet într-un scurt capitol. Sper totuşi să pot oferi DX-manului începător câteva noţiuni de bază pentru a înţelege cum funcţionează propagarea şi pentru a-i îmbunătăţi şansele de a realiza legături DX valoroase.
Mai întâi, o mică teorie: deasupra noastră se află ceea ce considerăm a fi în mod normal atmosfera Pământului, dar care e compusă din patru straturi ale ionosferei. Dacă îţi aminteşti de chimia pe care ai învăţat-o în liceu un ion este un atom căruia îi lipseşte un electron, sau însuşi electronul liber. În ionosferă sub influenţa radiaţiei Soarelui în acele straturi superioare atomii individuali sunt siliţi să renunţe la câte un electron, care devine liber. De fiecare dată când acest fenomen se produce ionii alcătuiesc un strat deosebit de conductiv. Ionosfera are trei straturi de bază, desemnaţi cu litere «D», «E» şi «F». Stratul «F» se divide în două sub-straturi, numite «F1» şi «F2». Stratul D este cel mai apropiat de Pământ, fiind la o altitudine mai joasă decât stratul E, care este mai jos decât F1 şi F2. Semnalele radio pot fi fie reflectate, fie absorbite de ionosferă. Nivelul ionizaţiei este determinat de numeroşi factori, toţi legaţi de activitatea solară. Undele radio de diferite lungimi de undă sunt tratate în mod diferit de ionosferă. Undele mai scurte (frecvenţele mai înalte) penetrează mai profund în ionosferă decât undele mai lungi (frecvenţele mai joase). Acesta produce o propagare radical diferită pentru diferitele frecvenţe ale undelor radio. În timpul orelor zilei stratul D se formează la o altitudine relativ joasă. Acesta acţionează de regulă ca un burete de radiofrecvenţă, undele de lungimi mai mari fiind absorbite. Stratul D dispare în timpul nopţii. Aceasta este cauza faptului că un radio AM standard are o rază de audibilitate deosebit de limitată ziua, dar poate bate la mari distanţe noaptea, când undele sunt reflectate de unul dintre straturile mai înalte.
Dimpotrivă, frecvenţele UHF şi VHF penetrează în mod normal toate straturile şi ies în spaţiul cosmic, pentru a nu mai reveni vreodată pe Terra. În timpul zilei semnalele de pe benzile superioare de unde scurte pot penetra stratul D şi apoi sunt reflectate de stratul F. Noaptea semnalele de pe benzile inferioare sunt reflectate de stratul F, dar este posibil ca acesta să nu fie suficient de ionizat pentru a le reflecta. Şi în acest caz semnalele respective se pierd în spaţiu. Atunci când la amiază Soarele este deasupra capetelor noastre se întâmplă ca energia să fie suficientă pentru a ioniza stratul E. Acest lucru este valabil în special în timpul solstiţiului de vară, când razele solare vin într-un unghi mai ridicat decât în lunile de iarnă. În acel moment stratul E poate fi deosebit de dens ionizat. Câteodată ionizarea poate fi într-atât de densă încât va reflecta semnalele VHF, de pildă pe acelea în banda de 6 metri.
Concluzia care se poate trage din toată această teorie este că benzile inferioare sunt deschise noaptea, iar benzile superioare în orele zilei. Banda de 20 de metri se află la mijloc şi poate să fie deschisă la orice oră. De fapt, toate benzile superioare pot fi deschise şi noaptea, în funcţie de nivelul activităţii solare. Undele radio se propagă în jurul globului prin ricoşeu între ionosferă şi Terra. Salturi multiple au loc în timpul comunicaţiilor la mare distanţă. Apa de mare are calităţi reflectorizante mult mai bune decât solul. De aceea căile de propagare care traversează oceanele sunt mult mai favorabile decât căile terestre. Fiecare salt face ca semnalele să descrească în intensitate.
Acum, destul cu teoria, să trecem la chestiuni practice! Oricine ştie că distanţa cea mai scurtă dintre două puncte este linia dreaptă. Aceasta este calea pe care o străbat semnalele radio în mod normal. Se numeşte short path (calea scurtă). Dacă ai crescut privind hărţile din sălile de clasă ai văzut o imagine cât se poate de distorsionată a lumii. Acele hărţi sunt nişte proiecţii Mercator care distorsionează regiunile polare extreme de nord şi de sud. Ele te conduc la concluzia eronată că Europa se află la est de S.U.A., că India este şi mai la est şi că Africa de sud este faţă de S.U.A. la sud-est. Pur şi simplu nu e adevărat. Nicio hartă plană nu poate reprezenta Pământul rotund cu acurateţe. Acest lucru se poate face numai cu ajutorul unui glob rotund. Dacă tragi o linie între S.U.A. şi acele puncte depărtate de pe glob vei obţine o orientare corectă numită ruta great circle (marele cerc). Aceasta este direcţia reală între punctele aflate la distanţă. Antena ta beam nu va lucra bine dacă nu va fi îndreptată în direcţia corectă! Iată un program gratuit pentru a calcula direcţia de radiaţie reală pentru QTH-ul tău: http://www.njdxa.org/dx-tools/beam-headings.phpeam-headings.php
De asemenea am pus mai jos o hartă azimutală centrată pe Utah. Programul cu care a fost creat se poate folosi în mod gratuit şi îl găseşti la http://www.qsl.net/ve6yp/ Descarcă Azimuth3.zip de pe sait şi instalează-l pentru a-ţi crea harta azimutală valabilă în locaţia ta. Este un program gratuit foarte bun. Se găsesc pe internet multe alte programe pentru a calcula hărţi azimutale. ARRL vinde o foarte frumoasă hartă de fixat pe perete, pe care am obţinut-o. Vizitează www.arrl.org Direcţiile menţionate pe aceste hărţi sunt short paths (căi scurte) spre locaţii depărtate, şi de obicei undele radio urmează aceste căi directe.
Observă că am spus «de obicei». Se întâmplă cât se poate de des ca semnalele provenind din cele mai îndepărtate locaţii să ocolească globul mergând în direcţia opusă. Acest lucru se întâmplă în diverse benzi din cauza căilor diurne sau nocturne. Când la noi e dimineaţă devreme la vest de noi e încă întuneric. Banda de 40 de metri este cea mai bună noaptea. De aceea trimiţându-ţi semnalele în direcţia intunericului este posibil ca ele să se propage prin întreaga jumătate întunecată a Pământului şi să se facă auzite în locaţia în care Soarele tocmai apune– în cealaltă parte a lumii! Iernile este un lucru obişnuit să lucrezi Europa pe această long path în 40 de metri. Long path se situează la exact 180 de grade de azimutul arătat pe harta noastră.
Se spune că nu poţi obţine nimic pe gratis. Dar propagarea în benzile de unde scurte ar putea fi o excepţie. Mai ales în timpul răsăritului de Soare, dar şi la asfinţit propagarea prezintă o îmbunătăţire simţitoare. În acele momente ale zonei crespusculare se întâmplă ceva minunat, şi nu are nimic de-a face cu vârcolacii. De-a lungul liniei între lumina zilei şi întuneric se produce deseori o propagare deosebită. Merită să pândeşti clipele scurte în care aşa-numita grey line trece peste noi, pentru că poate fi util în contactarea unor locaţii aflate pe linia respectivă. (grey line = linie imaginară care desparte zona de întuneric de zona luminată a Pământului – nota trad.) Eu am reuşit unele dintre cele mai valoroase legături cu locaţii din zona Oceanului Indian de-a lungul acelei linii magice. Calculând unde se plasează la un moment dat grey line în alte zone ale globului se poate previziona frecvent când ating vârfuri de tărie semnalele staţiilor DX. Aceste vârfuri pot fi atinse chiar şi când grey line nu trece peste locaţiile noastre.
Atunci când câmpul geomagnetic devine agitat sub influenţa Soarelui propagarea se înrăutăţeşte. Vizitează saitul http://dx.qsl.net/propagation/ pentru o mulţime de informaţii pe această temă, iar pentru şi mai multe informaţii http://www.swpc.noaa.gov/forecast.htmlov/forecast.html
Balizele
IARU (International Amateur Radio Union, Uniunea internaţională a radioamatorilor) reprezintă interesele radioamatorismului în lume. Fiecare ţară-membră are o organizaţie reprezentativă în cadrul IARU. Uniunea a înfiinţat o reţea de balize destinată cercetării propagării în unde scurte. Reţeaua constă din staţii automate situate în mai multe locaţii din lume, care transmit conform unui program sincronizat la secundă. Balizele operează pe frecvenţele de 14100, 18110, 21150, 24930 şi 28200 kHz. Prin monitorizarea acestor frecvenţe este uşor să detectezi deschiderile de bandă spre diferitele locaţii ale balizelor. Vizitează http://www.ncdxf.org/beacon/intro.html pentru informaţii generale despre proiectul balizelor, de asemenea http://www.iaru.org/articles pentru articole despre sistemul balizelor.
Programe de previzionare a propagării
Guvernul Statelor Unite a dedicat enorm de mult timp şi a alocat sume uriaşe pentru crearea unui program de modelare extrem de elaborat destinat previzionării propagării în unde scurte. Acest program, VOACAP, este oferit gratuit de guvernul Statelor Unite, însă folosirea sa este greoaie în lipsa unui program de interfaţă. În trecut eu am folosit VOAProp. Vezi http://www.g4ilo.com/voaprop.html Acest program este deseobit de util şi, în plus, e şi el gratuit! Saitul VOAProp are un link pentru obţinerea unei copii gratuite a motorului de calculare VOACAP necesar folosirii programului VOAProp. Ca o facilitate suplimentară utilă VOAProp îţi indică care dintre balize transmite în momentul respectiv! Merită efortul de a instala acest program.
După mai mulţi ani în care am folosit VOAProp am trecut recent la o suită de programe mai avansate, scrise de VE3NEA (cel care a realizat şi programul CW Skimmer). Vezi http://www.dxatlas.com/ Această suită constă din patru programe separate care se completează unul pe celălalt. Preţul combinat este de circa 75 USD, dar facilităţile depăşesc VOAProp din punct de vedere al prezentării datelor şi al serviciilor suplimentare. Cu toate acestea atât VOAProp cât şi DX Atlas folosesc exact acelaşi motor de calculare oferit de guvernul Statelor Unite. De aceea programul gratuit are aceeaşi acurateţe ca şi cel costisitor. Doar că DX Atlas prezintă datele într-un format mai atrăgător.
Unora dintre membrii clubului nostru le place mai mult programul gratuit de previzionare W6EL Prop. Vezi http://www.qsl.net/w6elprop/ Acest program are o abundenţă de opţiuni pentru prezentarea datelor previzionate sub forma unor hărţi sau sub formă numerică/tabulară. De vreme ce şi acest program e gratuit de ce nu l-ai descărca pentru a-l încerca? Mai există şi un serviciu de previzionare nou-nouţ şi gratuit care foloseşte Google Maps pentru a specifica locaţiile exacte pentru emiţător şi receptor. Se numeşte VOACap Online şi se găseşte la http://www.voacap.com/prediction.html Din momentul în care sunt înscrise extremităţile căii programul afişează o diagramă colorată a orelor şi frecvenţelor cu probabilităţile de succes în comunicaţiile dintre cele două locaţii. Foarte frumos.
Oricare dintre aceste programe de previzionare a propagării îţi va oferi informaţii deosebit de valoroase. Recomand fiecărui DX-man să obţină acces la astfel de instrumente de lucru corecte. Având surse multiple de informare de ce nu le-ai copia pe toate, pentru a vedea care dintre ele este cea mai potrivită pentru tine? Dobândind o bună înţelegere a propagării îţi vei îmbunătăţi cu siguranţă şansele de a lucra mai multe DX-uri!
CAPITOLUL 7
Fonetizarea
Fonetizarea
Folosirea fonetizării este cea mai bună cale pentru a-ţi face indicativul înţeles în fonie, toată lumea o ştie. Aviatorii şi militarii Statelor Unite folosesc acelaşi set de cuvinte-standard: Alpha, Bravo, Charlie, Delta …etc. Dar acesta nu este singurul alfabet fonetic creat vreodată. În armata americană era folosit un alt alfabet: Able, Baker, Charlie, Dog … etc. Anumite forţe de poliţie folosesc Adam, Boy, Charlie, David ... etc. Mai există unii care folosesc denumiri geografice: Amsterdam, Boston, Casablanca, Denmark … etc. Ei, poftim! Pe care dintre acestea e bine să le foloseşti? În general alfabetul utilizat de armata S.U.A.-NATO-aviaţie-ICAO (International Civil Aviation Organization) este cel mai bun. Vezi fonetizarea alfabetului integral la http://en.wikipedia.org/wiki/NATO_phonetic_alphabet
Unele cuvinte sunt mai bine înţelese de radioamatorii străini ca alfabetul fonetic standard. Pe vremea existenţei URSS (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) ruşii foloseau Union pentru U. Acum au mai renunţat. Toată lumea ştie că U.S.A. este prescurtarea lui United States of America. United este acum o fonetizare foarte răspândită pentru litera U. Acelaşi lucru şi cu A. Chiar şi ruşii care au indicative cu UA folosesc acum frecvent America pentru A. Nu cred că ar fi avut curajul s-o facă în timpul Războiului rece! Radio este mai încetăţenit pentru R decât Romeo. Iar pentru radioamatori e chiar mai nimerit ...
Ce am vrut să spun? Că e bine să foloseşti acea fonetizare care dă rezultate. Dacă operatorul DX are dificultăţi să înţeleagă indicativul tău nu insista să-l pui la încercare cu aceeaşi fonetizare. Încearcă cu alta. Treci de la Kilo Seven Uniform Alpha la Kentucky Seven United America. Anumite denumiri de oraşe şi alte locaţii geografice sunt recepţionate bine. Îmi vin în minte Yokohama, Honolulu, London şi Norway. Fii flexibil.
Cu cifrele nu avem atâtea probleme, ele nu produc în general confuzii. Un DX-man isteţ are totuşi câteva tertipuri în arsenalul său în caz de dificultate. Dacă staţia DX nu pricepe cifra din indicativul tău, spune-o prin enumerare: aici Kilo Seven –one-two-three-four-five-six-seven- Uniform Alpha. Poate fi folositor să-ţi pronunţi cifra în limba maternă a staţiei DX. De pildă pentru 7 putem spune siete în spaniolă, sette în italiană, sieben în germană etc. E şi mai bine dacă te poţi adresa staţiei DX în limba sa, un efort care va fi apreciat întotdeauna de partenerul de QSO.
CAPITOLUL 8
Arta QSL-ului
Arta QSL-ului
Cărţile de confirmare QSL au făcut parte din radioamatorism de la începuturi. În mod tradiţional acestea erau lipite deasupra staţiei pentru a atrage privirea şi interesul vizitatorilor şi pentru a-i reaminti operatorului realizările sale. Dacă eşti interesat de DXCC sau de numeroase alte diplome ţi se va cere să deţii dovezi că legăturile necesare pentru diploma respectivă au avut realmente loc. În acest capitol vom vorbi despre metodele «vechii şcoli» de a obţine acele confirmări şi să aducem subiectul în secolul XXI prin QSL-ul electronic. ARRL-ul a avut întotdeauna reguli deosebit de stricte în privinţa validării QSL-urilor pentru diploma DXCC. Aceste standarde înalte au prezervat integritatea şi prestigiul diplomei.
Vechea şcoală: QSL-uri pe hârtie. Aproape toate staţiile, DX-uri sau staţii obişnuite, îşi tipăresc QSL-uri pe hârtie. Dificultatea constă în a convinge staţia DX să răspundă QSL-ului trimis de tine. Există o diversitate de căi pentru a-ţi creşte şansele de a primi QSL-ul său pe hârtie. Cea mai sigură cale este aceea de a-ţi trimite QSL-ul direct staţiei DX. Taxele poştale pentru trimiteri în ţări străine sunt mari. Preţul actual (2011) pentru a expedia o scrisoare externă cu greutatea de o uncie (ounce: veche unitate de măsură pentru greutăţi, folosită şi acum în Anglia şi S.U.A., echivalentă cu 28,3 de grame – nota trad.) este de 98 de cenţi. Taxa de returnare a răspunsului din acele ţări este deseori şi mai mare.
Majoritatea staţiilor DX îţi vor răspunde dacă le trimiţi un plic autoadresat (self-addressed envelope, SAE) şi taxa poştală de răspuns. Teoretic toate statele care primesc corespondenţă sunt membre ale Uniunii Poştale Universale (Universal Postal Union, UPU). Există un document numit cupon internaţional de răspuns (international reply coupon, IRC), care poate fi cumpărat de la oficiul poştal local şi trimis staţiei DX, pentru a-i acoperi cheltuielile necesare răspunsului pe cale directă. Preţul actual al unui IRC în S.U.A. este de 2,10 USD. Odată preschimbat în timbre poştale în ţara destinatarului acesta va fi suficient teoretic pentru a franca o scrisoare Par avion din orice ţară membră a UPU.
În pofida unor reguli presupuse a fi acceptate în toată lumea anumite ţări refuză să onoreze IRC-urile, iar altele insistă să primească două sau mai multe IRC-uri pentru a franca o scrisoare de răspuns. De asemenea, unele ţări au reguli prosteşti, pretinzând ca IRC-ul să fie emis în ţara în care urmează a fi expediată scrisoarea - altminteri nu-l acceptă.
Întreaga treabă cu IRC-urile este cam confuză, de aceea multe staţii DX cer unul sau două green stamps. Un green stamp este un dolar american. Adresele directe ale celor mai multe staţii DX pot fi găsite pe www.qrz.com De asemenea staţiile DX anunţă acolo în mod frecvent cum doresc să-şi primească QSL-urile destinate lor. Este extrem de util. Iată cum arată un IRC:
Acum câteva lucruri pe care le-am învăţat despre trimiterea de scrisori în ţări străine şi obţinerea de răspunsuri. Mai întâi trebuie spus că furtul din scrisori este în floare în multe ţări din lumea a treia. Şansa ca scrisoarea ta să fie devalizată se transformă în certitudine în unele dintre ele. Pentru a reduce şansele ca acest lucru să se întâmple nu fă nimic care ar putea să le ofere hoţilor poştali indicii că scrisoarea ta ar putea conţine ceva valoros. În primul rând să nu înscrii NICIODATĂ pe plic indicativul staţiei. Plicul nu trebuie să bată la ochi cu absolut nimic. Hoţii ar putea încerca să vadă dacă pot simţi prin plic ceva aflat în interior în afară de hârtiile obişnuite. E suficient să detecteze ceva mai gros în plic sau să vadă ceva prin plicul ţinut la lumină pentru a găsi IRC-ul sau bancnota de USD, şi atunci soarta scrisorii e pecetluită. Foloseşte întotdeauna aşa-numitele plicuri «cu protecţie», prin care nu se poate vedea în interior. Asigură-te că plicul e bine lipit. Foloseşte bandă adezivă dacă e nevoie. Atunci când trimiţi scrisori în America de sud e mereu o idee bună să procedezi astfel. Ar putea să-i descurajeze oarecum pe escroci. Câteodată operatorii DX îţi explică exact pe pagina lor de pe QRZ.com cum să îmbunătăţeşti şansele unei livrări nescotocite. Pentru a avea o garanţie că trimiterea ajunge la destinaţie s-ar putea să fii nevoit să recurgi la «scrisoarea recomandată». Această procedură implică o înregistrare scrisă la fiecare etapă a drumului pe care îl parcurge trimiterea. E costisitor, dar escrocii ar putea avea reţineri de teamă că se va descoperi cine a făcut pierdută o scrisoare sau cine a violat-o.
Unele staţii DX folosesc serviciile unui manager de QSL-uri. Acest QSL manager este un alt amator, care şi-a asumat voluntar să preia sarcinile traficului de QSL-uri ale staţiei DX. Managerii de QSL-uri sunt în general oameni de încredere pe care te poţi baza că vei primi cu siguranţă un răspuns dacă te vor găsi în logul staţiei DX. Publicaţia The Daily DX oferă un link către diverse informaţii QSL la http://www.dailydx.com/routes.html Pe acel sait există o mulţime de linkuri şi spre alte resurse valoroase. Diferite buletine DX publică şi ele în mod frecvent liste cu informaţiile QSL ale staţiilor rare. Vom vorbi despre buletinele DX în capitolul următor.
Toate aceste lucruri sunt destul de descurajante din cauza cheltuielilor pe care le implică. Din fericire există şi alternative mult mai ieftine. Prima dintre acestea este sistemul birourilor de QSL. Numeroase ţări oferă un sistem de livrare lent dar ieftin numit QSL Bureau. Între radioamatori i se spune simplu buro sau bureau. În Statele Unite sponsorul acestui sistem este asociaţia naţională a radioamatorilor americani ARRL (Amateur Radio Relay League).
În esenţă, iată cum funcţionează sistemul biroului de QSL. Organizaţia naţională face schimburi de QSL-uri în sistem angro, prin care se face economie de taxe poştale. Este lent, dar ieftin. Aici în zona 7 noi deschidem un cont la WVDXC şi cumpărăm credite poştale şi plicuri în care să ne fie expediate QSL-urile. Fără remuneraţie voluntarii biroului primesc, sortează şi apoi ne expediază cărţile de confirmare direct la adresa noastră. Cel care e activ primeşte o mulţime de QSL-uri expediate din toată lumea. Cum Utah este unul dintre statele mai rare, numeroşi amatori străini au nevoie de QSL-urile noastre pentru diploma Worked All States (WAS). Calitatea de membru ARRL nu este obligatorie pentru serviciul de mânuire a corespondenţei sosite din exterior, iar WVDXC prestează acest serviciu din anii ’60. Este valabil numai pentru QSL-urile primite (Incoming QSL Service) Pentru a-ţi trimite răspunsurile prin birou ARRL oferă un serviciu de expediere (Outgoing QSL Service). Vezi http://www.arrl.org/outgoing-qsl-service. ARRL acceptă cărţile tale de confirmare şi le transmite tuturor birourilor de QSL ale altor ţări. Unele dintre ţări nu au birou de QSL, astfel că serviciul nu funcţionează pentru acestea. Serviciul este condiţionat de calitatea de membru ARRL, dar taxele sunt mici, comparativ cu cele pe care le-ai avea de suportat dacă ţi-ai expedia QSL-urile singur. În umila mea opinie dacă ar fi numai acest serviciu şi pentru un DX-man tot ar merita să devină membru ARRL.
Noua şcoală: QSL-ul electronic
Două sisteme moderne computerizate au luat naştere din dorinţa de a evita toate cheltuielile şi întârzierile în expedierea QSL-urilor pe hârtie. ARRL a dedicat o grămadă de timp şi a investit mulţi bani pentru a crea sistemul electronic de QSL Logbook of the World (LoTW). Vezi http://www.arrl.org/logbook-of-the-world Acest sistem menţine înalta integritate a ARRL pentru verificările DXCC. El poate fi folosit şi pentru alte diplome eliberate de ARRL, cum ar fi WAS şi Triple Play Award. Saitul Ligii conţine toate informaţiile despre acest serviciu, dar iată care e ideea de bază: un radioamator trebuie să se înregistreze urmând o procedură strictă pentru a dovedi că este deţinătorul real al indicativului. Odată trecut acest examen ţi se eliberează cu certificat electronic digital. Vei putea folosi acest certificat pentru a semna şi încărca în sistemul LoTW datele logului tău. Acest lucru se poate realiza prin înscrieri manuale, dar este mult mai convenabilă folosirea unui program de logare computerizat. Eu folosesc Logic 8. Din momentul în care certificatul a fost instalat în calculatorul meu cu câteva clicuri de maus îmi încarc fişierul. Apoi sistemul LoTW compară înregistrările din logul tău cu datele încărcate de alte staţii şi în cazul în care se constată o potrivire rezonabilă (banda, modul şi ora cu o toleranţă acceptată de 30 de minute) ţi se acordă credit pentru un QSL confirmat. Toate aceste date sunt afişate pe pagina personală a fiecărui participant la LoTW. Eu folosesc Logic şi pentru a descărca noile confirmări în programul meu de logare, dar acest lucru nu este necesar pentru folosirea sistemului. Înregistrările reale sunt menţinute în sistemul LoTW. Atunci când soliciţi credit pentru o diplomă plăteşti o taxă, care este cât se poate de rezonabilă în comparaţie cu taxele poştale necesare expedierii QSL-urilor pe hârtie.
Mai există şi un alt sistem electronic de QSL numit eQSL. Vezi www.eqsl.cc
Acest sistem funcţionează diferit faţă de sistemul LoTW. Ca utilizator te înregistrezi la eQSL şi apoi ţi se permite să expediezi staţiilor pe care le lucrezi QSL-uri electronice, care arată ca QSL-urile pe hârtie. (Îmi folosesc şi în acest caz programul de logare pentru a încărca şi descărca cu uşurinţă datele de pe eQSL.) Indicativele pot fi înregistrate fără a se cere dovezi privind deţinătorul real al autorizaţiei, dar acestea nu sunt luate prea în serios. Se poate obţine însă şi statutul authenticity guaranteed (AG) prin prezentarea spre verificare la eQSL a copiei autorizaţiei. eQSL pretinde că confirmările AG sunt mai sigure decât QSL-urile pe hârtie pentru că şansele de falsificare sunt extrem de mici. Probabil că au dreptate. Sistemul eQSL e diferit de LoTW prin faptul că nu încearcă să compare datele unui QSO cu datele prezentate de alte staţii. Au avut loc nişte tratative cu ARRL-ul pentru ca acesta să accepte QSL-uri eQSL pentru validare de către DXCC, dar negocierile au eşuat. Liga a dorit siguranţă, ceea ce celor de la eQSL li s-a părut o pretenţie nerezonabilă. De acum este foarte puţin probabil că ARRL va accepta vreodată eQSL-uri. Cu toate acestea CQ Magazine le acceptă pentru diplomele sale. Serviciul eQSL e gratuit, dar ei acceptă donaţii şi îţi vor plasa statutul pe un rang superior contra unei taxe minimale. Pentru a utiliza programul de diplome al CQ amatorul trebuie să fie un membru la categoria Bronz, ceea ce costă 15 USD pe an. În afară de CQ alte grupuri, inclusiv eQSL însuşi, oferă diplome pe baza unor confirmări prin eQSL. Pentru acesta contează numai confirmările primite din partea unor utilizatori AG. Calitatea de membru Silver (argint) costă alţi 15 USD pe an şi îndreptăţeşte la utlizarea unor QSL-uri mai fanteziste. După părerea mea toţi cei care folosesc eQSL ar trebui să contribuiedevenind cel puţin membri de categoria Bronz.se cere dovezi privind deţinătorul real al autorizaţiei, dar acestea nu sunt luate prea în serios. Se poate obţine însă şi statutul authenticity guaranteed (AG) prin prezentarea spre verificare la eQSL a copiei autorizaţiei. eQSL pretinde că confirmările AG sunt mai sigure decât QSL-urile pe hârtie pentru că şansele de falsificare sunt extrem de mici. Probabil că au dreptate. Sistemul eQSL e diferit de LoTW prin faptul că nu încearcă să compare datele unui QSO cu datele prezentate de alte staţii. Au avut loc nişte tratative cu ARRL-ul pentru ca acesta să accepte QSL-uri eQSL pentru validare de către DXCC, dar negocierile au eşuat. Liga a dorit siguranţă, ceea ce celor de la eQSL li s-a părut o pretenţie nerezonabilă. De acum este foarte puţin probabil că ARRL va accepta vreodată eQSL-uri. Cu toate acestea CQ Magazine le acceptă pentru diplomele sale. Serviciul eQSL e gratuit, dar ei acceptă donaţii şi îţi vor plasa statutul pe un rang superior contra unei taxe minimale. Pentru a utiliza programul de diplome al CQ amatorul trebuie să fie un membru la categoria Bronz, ceea ce costă 15 USD pe an. În afară de CQ alte grupuri, inclusiv eQSL însuşi, oferă diplome pe baza unor confirmări prin eQSL. Pentru acesta contează numai confirmările primite din partea unor utilizatori AG. Calitatea de membru Silver (argint) costă alţi 15 USD pe an şi îndreptăţeşte la utilizarea unor QSL-uri mai fanteziste. După părerea mea toţi cei care folosesc eQSL ar trebui să contribuie devenind cel puţin membri de categoria Bronz.
CAPITOLUL 9
Informaţiile în lucrul DX
Informaţiile în lucrul DX
Cu cât ştii mai multe despre ceea ce întâmplă în lumea DX-ului cu atât vei avea mai mult succes. În anii ’70 alergam în fiecare săptămână la cutia poştală pentru a primi câteva paginii copiate prost ale publicaţiei The West Coast DX Bulletin. (Mai multe despre acest buletin şi despre cel care l-a întreţinut timp de 11 ani în articolul «Hugh Cassidy WA6AUD şi eternele enigme ale DX-ului» - nota trad.)
De atunci lucrurile au progresat. Acum există un număr de buletine DX şi servicii la care te poţi abona. Pentru a afla ultimele noutăţi în domeniul DX fă un abonament la The Daily DX, o publicaţie pe internet întreţinută de Bernie McClenny W3UR, vezi http://www.dailydx.com/ Bernie publică şi un alt buletin, The Weekly DX. Contra unei taxe de abonament vei primi zilnic The Daily DX prin e-mail. Un alt buletin cu abonament este publicat de Carl Smith N4AA şi se numeşte QRZ DX. Este trimis săptămânal fie prin e-mail, fie prin poştă, vezi http://www.dxpub.com/ N4AA publică şi revista bilunară foarte reuşită DX Magazine, care vine prin poştă. Mai există şi două buletine săptămânale realmente bune şi, mai ales, gratuite! Citeşte The 425 DX Bulletin la http://www.425dxn.org/ Grupul italian 425 scoate şi o revistă lunară care poate fi accesată la http://www.425dxn.org/monthly/index.html şi care reflectă cele întâmplate în lumea DX-ului în luna anterioară. Conţine o mulţime de poze interesante, imaginile unor QSL-uri DX etc., este extrem de plăcut s-o parcurgi. Un al doilea buletin gratuit este OPDX Bulletin (Ohio & Pennsylvania) la http://www.papays.com/opdx.html
The Daily DX produce şi un calendar al expediţiilor disponibil gratuit la http://www.dailydx.com/Calendar.htm Fiind un consumator ahtiat după orice ştire DX m-am abonat la toate acestea. Fireşte, de multe ori aceleaşi ştiri apar în mai multe publicaţii, dar fiecare dintre ele are propriile sale surse şi stilul său inimitabil.
De atunci lucrurile au progresat. Acum există un număr de buletine DX şi servicii la care te poţi abona. Pentru a afla ultimele noutăţi în domeniul DX fă un abonament la The Daily DX, o publicaţie pe internet întreţinută de Bernie McClenny W3UR, vezi http://www.dailydx.com/ Bernie publică şi un alt buletin, The Weekly DX. Contra unei taxe de abonament vei primi zilnic The Daily DX prin e-mail. Un alt buletin cu abonament este publicat de Carl Smith N4AA şi se numeşte QRZ DX. Este trimis săptămânal fie prin e-mail, fie prin poştă, vezi http://www.dxpub.com/ N4AA publică şi revista bilunară foarte reuşită DX Magazine, care vine prin poştă. Mai există şi două buletine săptămânale realmente bune şi, mai ales, gratuite! Citeşte The 425 DX Bulletin la http://www.425dxn.org/ Grupul italian 425 scoate şi o revistă lunară care poate fi accesată la http://www.425dxn.org/monthly/index.html şi care reflectă cele întâmplate în lumea DX-ului în luna anterioară. Conţine o mulţime de poze interesante, imaginile unor QSL-uri DX etc., este extrem de plăcut s-o parcurgi. Un al doilea buletin gratuit este OPDX Bulletin (Ohio & Pennsylvania) la http://www.papays.com/opdx.html
Şi dacă toate acestea nu sunt de ajuns: dacă vrei să înveţi multe despre lucrul DX, indiferent cât eşti de experimentat, procură-ţi un exemplar din The Complete DX'er, o carte scrisă de Bob Locher, W9KNI.
Este disponibilă de la Idiom Press la http://www.idiompress.com/books-complete-dxer.html Recomand cu căldură această lucrare! La un moment era epuizată, dar acum poate fi din nou comandată în ediţia a treia. Este pur şi simplu superbă.
Comentariile autorului
Am fost preşedinte al Utah DX Association în 2008 şi apoi am continuat ca membru al Comitetului director pentru următorii doi ani. În această perioadă am constatat necesitatea antrenării noilor noştri membri pentru a deveni DX-mani de succes. Am scris această cărţulie pentru a le oferi ceva uşor de înţeles, dar care îi poate învăţa rapid noţiunile care mie mi-au luat ani să le descopăr. Acum, retrospectiv totul pare atât de simplu …
Spre surpriza mea acest «abecedar» a câştigat un număr neaşteptat de mare de cititori prin internet, depăşind limitele clubului nostru local. Mă bucur din inimă. Oriunde ai fi, sper că lectura sa ţi-a făcut plăcere şi te-a ajutat să dobândeşti noi abilităţi. Nimic nu mi-ar face mai mare plăcere decât să aflu că am ajutat o nouă generaţie de DX-mani începători aflaţi la începutul drumului.
73,
Bryce Anderson, K7UA
Comentarii
N2YO
O
lucrare plină de sfaturi utile vânătorului de DX, începător sau avansat. A se
citi de la început până la sfârşit!
73s
de Ciprian N2YO
Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate.
All rights reserved
